A calca pe urmele lor…

Manifestarila somatice sunt un limbaj. Acest limbaj, pe care incercam sa-1 descifram, ne informeaza despre un pro¬gram ce asteapta sa fie realizat – programul devenirii noastre intru fiinta. Prin intermediul bolii, el ne previne ca am apucat-o pe un drum gresit. Corpul devine astfel, atat materia din care putem fauri devenirea noastra, cat si instrumentul dar si recipientul in care operam. Trupul si manifestarile lui devin in acest mod reflectarea legitatilor imuabile si universale si depinde de noi sa-i gasim sensul si astfel sa ne conformam acestor legi sau in mod asumat sa le putem incalca. Aceste legi ce privesc fiinta umana nu reduc corpul doar la manifestarea lui de simplu obiect. In calitatea sa de instrument, limbaj, de materie prima, corpul este Omul, el insusi definit ca intalnire a corpului, a sufletului si a spiritului. Fiecare dintre noi este in acelasi timp corp (propriul sau corp), suflet si spirit, ce nu pot fi despartite. Iar cea mai mica parte a corpului poarta in ea totalitatea Omu¬lui – corp, suflet. Caci corpul fiintei umane e chemat sa-si intalneasca modelul, ceea ce in¬seamna ca e programat cu o finalitate precisa: a face din noi, mai intai, Oameni. A bloca desfasurarea acestui pro¬gram inseamna a genera boala. Pentru moment, umanitatea noastra, in dimensiunea sa colectiva, nu cuprinde inca aceste lucruri, ea nu are nici o idee despre legile interioare pe care le ignora si, prin urmare, le transgreseaza; de aici, atatea suferinte! Intregul corp este un limbaj iar in placere sau in durere, el are un limbaj. Cand e vorba de suferinta, medicina oficiala stie sa inlature raul fara a tine insa seama de mesaj, iar acesta din urma se va mai exprima o data, intr-un alt mod, problema fiind doar deplasata si nu cu adevarat rezolvata. Daca cea mai mica parte a corpului contine intreaga fiinta umana in calitatea sa corporala, sufleteasca (psihologica) si spirituala si este programata legic catre o finalitate, atat la nivel universal, cat si individual, consider ca orice manifestare de suferinta la nivel fizic poate fi vazuta ca o abatere de la acest amplu sistem in care este angrenata fiinta umana. Ma voi apropia de ingemanarea dimensiunii sufletesti si a celei corporale a omului, prin intermediul a doua cazuri, care imi sunt foarte apropiate si cunoscute. Voi relata despre Ioana 24 de ani si Eva 28 de ani. Acestea sunt prietene si locuiesc impreuna. Considerand boala ca aflandu-se la intersectia etiologiei din perspectiva medicala si cea psihosomatica ma voi axa pe factorii de influenta psihologica de tipul celor care deriva din tipul de ingrijire si conduita parintilor din copilarie, traumatismele emotionale, climatul emotional al familiei si experientele emotionale recente. Ceea ce mi-a atras atentia in aceste doua cazuri este raportul dintre manifestarile psihosomatice comune si relatia de prietenie dintre ele. Am pornit de la ipoteza unor trasaturi de personalitate comune si unei asemanari intre perceptia experientelor traumatice ale copilariei. Ioana este studenta, urmeaza cursurile de master in domeniul managementului educational. Ioana este o tanara miniona, cu infatisare agreabila, foarte atent educata in spiritul rafinamentului fiintei umane si avand preocupari in sfera artistica. Este din Ploiesti si provine dintr-o familie de conditie sociala foarte buna insa cu o istorie bogata si framantata, ceea ce se reflecta adesea in modul in care povesteste despre acest subiect. La nastere a facut transfuzie in urma sarcinii toxice pe care a avut-o mama. Ioana considera ca aceasta a contribuit la fragilitatea fizica pe care a resimtit-o de-a lungul intregii copilarii, imbolnavindu-se mai frecvent decat ceilalti copii. Toata copilaria a locuit intr-o casa mare impreuna cu bunicii si parintii. Despre familia ei povesteste ca exista o mostenire de mai multe generatii privind raporturile tensionate dintre cele doua familii si ca s-au repetat aceleasi conflicte pe care le-a avut bunica Ioanei cu mama ei (strabunica Ioanei) si apoi mama Ioanei cu bunica. Ioana a decis sa intrerupa acest ciclu propunandu-si sa nu se mai intoarca sa locuiasca in Ploiesti si refuzand intrega mostenire de credinte si valori, de fel de a fi in viata a familiei pe care il considera perimat. Despre tatal ei povesteste ca l-a perceput ca fiind o persoana protectoare in copilarie iar apoi, in adolescenta a devenit o figura extrem de autoritara si critica iar Ioana s-a simtit profund devalidata, iar relatia lor a devenit tensionata. Mama a fost receptata ca fiind blanda, protectoare, apropiata de ea pe toata perioada copilariei si in adolescenta insa cu putina fermitate, Ioana simtidu-se datoare sa preia rolul de salvator, protector al mamei in conflictele familiale. Perioada adolescentei este perceputa de Ioana ca fiind cea mai traumatizata din viata ei, din cauza conflictelor cu tatal ei, care-i controla strict relatiile cu anturajul. In aceasta perioada avand probleme emotionale Ioana s-a ingrasat considerandu-l pe tatal sau autor moral pentru dificultatile ei. Eva este o tanara de 28 de ani, studenta la un master in cadrul Facultatii de Psihologie. Eva, provine dintr-un sat din jud. Teleorman, dintr-o familie de conditie medie. In copilarie a trait alaturi de parinti si bunici in aceeasi casa. Cand Eva avea un an jumatate, i s-a nascut o sora, despre a carei nastere povesteste ca isi aminteste. Aparitia surorii a fost primita cu mult entuziasm de aceasta. Pana la varsta de 3 ani Eva a fost protectoare cu sora ei mai mica apoi relatiile fraterne s-au schimbat radical manifestandu-se printr-o disputa agresiva permanenta pana in jurul varstei de 17 ani. Despe copilarie povesteste ca isi aminteste ca despre o perioada in care s-a simtit mereu constransa sa satisfaca exigentele mamei. Climatul familial in care a crescut a fost unul linistit cu mici tensiuni despe care Eva sustine ca nu au avut un impact major in viata ei. Tatal este perceput ca fiind o prezenta destul de palida in viata Evei pe parcursul copilariei, insa foarte prezent prin rolul sau in intreg contextul familial. Tatal, o persoana foarte putin vocala, intervenea doar in momentele importante si el era cel care stabilea directiile. Mama este perceputa ca fiind foarte prezenta in copilaria Evei si umpland spatiul lasat gol de tata. Aceasta este perceputa ca fiind o prezenta in acelasi timp protectiva si apropiata de Eva dar si extrem de exigenta si critica. Eva relateaza ca s-a simtit respinsa de mama cand avea 13 ani prin faptul ca atentia si gratificatiile mamei incepusera sa se indrepte cu predilectie catre cealalta fiica. Adolescenta o descrie ca fiind o perioada foarte framantata a vietii ei, conflictele cu mama s-au acutizat, Eva a incetat sa mai cultive orice relatie de prietenie cu cei de aceeasi varsta, s-a ingrasat iar la 19 ani a avut o tentativa de suicid, prin ingerare de Distonocalm. Nu a fost demonstrativa intrucat s-a culcat dupa aceea si despre acest episod marturiseste ca a putut vorbi doar la multi ani dupa eveniment. La 19 ani pleaca de acasa mutandu-se la Bucuresti pentru a urma cursurile Facultatii de Litere, pe care in anul 4 o abandoneaza fiindca nu s-a mai simtit capabila sa recupereze examenele restante. La 2 ani dupa aceea incepe facultatea de psihologie, iar rezultatele academice ulterioare par a fi menite sa compenseze esecul pe care l-a resimtit prin abandonarea facultatii. Eva este o persoana foarte atenta la imaginea ei, ambitioasa, competitiva si usor introverta. Din istoria de viata a celor doua am observat prezenta figurilor critice reprezentate de autoritate: in primul caz tatal iar in cel de-al doilea mama. Ca si tulburari somatice, atat Ioana, cat si Eva au conduite alimentare deficitare, cat si probleme ale functiilor eliminarii. Conduita alimentara este reprezentata de succesiunea etapelor de abstinenta cu cele de mancat compulsiv iar in situatiile mai stresante producandu-se si varsaturi nervoase. Functia eliminarii este perturbata prin manifestari de constipatie cronica. Aceste manifestari somatice consider ca au legatura intre ele si isi gasesc locul in sistemul de reactii al fiecareia dintre ele in raport cu respingerea pe care au perceput-o in adolescenta din parte figurii dominante dintre cei doi parinti. Aceste tulburari din relatarile amandurora le-au sesizat la o scurta perioada dupa escaladarea conflictelor cu parintii. Ambele reactii somatice sunt raspunsuri de tip infantil, raspunsuri regresive fata de figurile parentale care au devenit din protectori persecutori. Se cunoaste faptul ca tulburarile apetitului au legatura cu sentimentul de comfort si securitate pe care-l traieste copilul in experientele timpurii ale hranirii. Acestea sunt legate mai cu seama de mama, ca in cazul Evei, sau pot fi atribuite si tatalui ca in cazul Ioanei, fapt cu claritate evidentiat de aceasta cand am intrebat-o cum si-a perceput tatal in copilarie. Pe langa sentimentul sigurantei hranirea este asociata si cu sentimentul de a fi iubit, ori tocmai aceste sentimente au fost lezate prin criticile si respingerea pe care au resimtit-o fiecare dintre ele. Legatura dintre tulburarea de alimentatie si cea de eliminare este facuta prin atitudinea emotionala comuna legata de hranire si eliminare, anume posesivitatea. Pentru copil posedarea este echivalenta cu incorporarea (orala), dar si cu retentia fecala. Astfel atat Ioana cat si Eva au cautat gratificarea nevoii de a primi dragostea si aprecierea parintilor, printr-un surogat, simbol al afectiunii si protectie pe care au primit-o candva. Momentul in care ele au trait aceste experiente, adolescenta este si el relevant, intrucat mecanismele afective nu atinsesera inca etapa de maturizare iar la indemana lor nu mai ramanea decat registrul raspunsurilor regresive. Ingrasarea ca efect al compulsiilor de hranire a intarit comportamentul prin faptul ca servea la afirmarea loialitatii si devotamentului aratat fata de parinte prin refuzul feminitatii in infatisare si optiunea pentu rotunjimile caracteristice copilui mic. De altfel, Eva marturiseste ca in acea perioada timp de un an i-a disparul menstuatia, fapt care intareste ipoteza reactiei ei de fixatie orala fata de mama si inhibarea manifestarilor feminitatii ei de care se temea ca vor spori ostilitatea acesteia. Ambivalenta sentimentelor fata de mama s-a manifestat apoi si prin esecul ei scolar, prin aceasta reusind sa zadarniceasca ambitiile acesteia. Constipatia psihogena in cele doua cazuri este raspunsul de aparare fata de ceva ce au simtit ca au pierdut. Este vorba de o atitudine defetista de refuz de a mai face schimburi cu mediul inconjurator. Poate fi vorba de nevoia de a pastra la nivel simbolic hrana pe care la un moment dat au incetat sa o mai primeasca. Totodata constipatia este manifestarea trairilor lor de lipsa de incredere in ceilalti si sentimentul de a fi respins si neiubit. Este vorba, atat de reactia lor de aparare fata de respingerea parintilor, cat si raspunsul ostil la aceasta, prin refuzul de a mai continua raportul de schimb intre asimilare si eliminare. Totodata poate fi vorba si despre evenimente psihotraumatizante carora inca nu le-au gasit sensul, nu le pot da drumul, poate fi vorba de conflictul cu parintii pe care inca nu l-au integrat. Astfel, eliberarea interioara se verifica adesea in eliberarea exterioara, pe care o determina.

Psiholog Zina Petrov,