Corectarea dislaliei si a tulburarilor de limbaj, in general, asigura dezvoltarea psihica a individului, integrarea sa in activitate si in viata, conduce la afirmarea personalitatii pe plan social si cultural.

Corectarea dislaliei este conditionata nu numai de eficacitatea metodelor logopedice, dar si de o serie de factori ce tin de particularitatile psiho-individuale ale handicapatilor de vorbire.

Vorbirea sonora normala are loc numai in timpul expiratiei, pe cand in cazurile de balbaiala,de dislalie grava, handicapatul se poticneste prin emisii vocale si in timpul inspiratiei. Anomaliile organelor periferice de emitere a vorbirii (limba, buzele, bolta palatina, laringe, coarde vocale) pot provoca dislalii mecanice accentuate care fac imposibila vorbirea sonora. Frecvente fenomene dislalice apar atunci cand are loc afectarea ariilor post-centrale din emisfera stanga. Ca sistem deschis, cu autoreglare, limbajul are posibilitatea de a se perfectiona si de a se echilibra in functie de starea interna a celui care comunica, dar si in functie de modul in care este receptionat si inteles de catre interlocutor. Prin rolul jucat de limbaj in reglarea proceselor psihice se influienteaza conduita umana.

Functia limbajului este de afirmare a personalitatii in plan social.

Actul de comunicare, de exprimare este o modalitate comportamentala sau o manifestare specifica a fiecarei persoane.

Comportamentul in general este si el o modalitate de comunicare, deoarece exprima anumite stari sufletesti, atitudini fata de realitate, dar nu e atat de variat, complex si bogat precum conduita verbala.

Vorbirea, ca forma de manifestare a conduitei verbale reprezinta utilizarea individuala si specifica, la o anumita situatie concreta, a limbii.

Sinclari a scos in evidenta interdependenta dintre capacitatile lingvistice si dezvoltarea unor modalitati de operare mintala. Are loc o interferare intre sistemul lingvistic si cel intelectual, prin punerea in valoare a intregii personalitati.

Tulburarile limbajului influenteaza negativ conduita verbala datorita posibilitatilor reduse de exprimare si existentei unor temeri si retineri a handicapatilor de limbaj, care ii impiedica sa se desfasoare la nivelul posibilitatilor psihice reale.

Monologul (datorita continutului si sensului pe care il urmareste vorbitorul) pune in evidenta mai pregnant dereglarile de limbaj care perturba fluiditatea, cursivitatea necesara si caracteristica monologului.

Sistemul deschis al limbajului se conserva prin fluxul continuu de schimburi cu mediul social.

Manifestari.

Manifestarile vorbirii tulburate nu sunt identice la debili si la cei normal dezvoltati. La debilii mintal ele sunt mai rebele si mai labile, ceea ce influenteaza negativ asupra timpului corectarii si recaderilor frecvente. La cei cu intelect normal, datorita constientizarii handicapurilor de limbaj are loc o crestere a tensiunii psihice, o incordare stresanta, care tulbura desfasurarea conduitei verbale.

Conduita verbala  – exprima trairile noastre afective, volitionale, motivationale la un moment dat.

                             – reflecta dinamica dezvoltarii psihice a omului, nivelul de cultura, educatie, gradul de intelegere si caracteristicile procesului de cunoastere.

–        in determinarea conduitei verbale un factor important sunt predispozitiile individuale, aptitudinile pentru limbaj.

La copii apar relativ frecvent de tulburari de articulatie constand in deformarea, substituirea, omiterea si inversarea anumitor sunete in vorbirea spontana si in cea reprodusa. Cand dislalia se manifesta sub o forma usoara este numita dislalie simpla, monoforma si avem de a face cu tulburari ce apar numai la nivelul unor sunete izolate si de obicei la acele sunete care se ponunta mai tarziu in ontogeneza, presupunand o coordonare fina a aparatului fonoarticular in timpul emisiei. Atunci cand tulburarile se intind asupra mai multor sunete vorbim despre dislalie polimorfa, si cand sunt afecate toate sunetele intalnim dislalie generala sau totala.

In dislalia polimorfa, vorbirea devine greu accesibila pentru interlocutor, iar in exprimarea gandurilor, a ideilor, dislalicul are dificultati.

In cazurile grave, dificultatile dislalicului se extind si asupra intelegerii vorbirii celor din jurul sau, ca rezultat al unui vocabular sarac.

Specific pentru dislalic este existenta tulburarilor de articulatie sau de sonorizare a unor fenomene sau a combinatiilor dintre ele.

Frecventa dislaliilor este in functie de varsta, de nivelul de dezvoltare psihica, anturaj, conditii de educatie, particularitatile de limba.

Consecinte.

Tulburarile de limbaj, in ansamblu determina modificari in viata si activitatea individului. La indivizii de varsta mai mare apare obiceiul de a ocoli acele cuvinte la care acestia stiu ca intampina dificultati sau adopta o pauza in vorbire, creeand impresia ca se gandesc profund la ceea ce spun.

In forme grave de dislalie este afectata nu numai reproducerea corecta a sunetelor si cuvintelor, dar este deficitar si modul de organizare a cuvintelor in propozitii, ceea ce determina neintelegerea comunicarii verbale de catre interlocutor sau apare o intelegere neconforma cu intentiile dislalicului.

Din aceste motive, diagnosticul diferential in dislalie prezinta o importanta deosebita pentru adoptarea metodelor si procedeelor logopedice adecvate.

La stabilirea diagnosticului trebuie sa se aiba in vedere:

–        criteriul simptomatologic si etiologic

–        mecanismele psihofiziologice implicate in tulburarea respectiva

–        eventualele leziuni ale  SNC.

–        leziuni ale organelor de articulatie  sau aparatelor de receptie

Cauzele care stau la baza dislaliilor sunt:

–        imitarea unor modele gresite de pronuntie

–        metode neadecvate de educatie (ex: incurajarea copilului in pronuntia defectuoasa, pentru amuzamentul adultilor)

–        aparitia unor factori nocivi complecsi:

•        anomalii anatomo –functionale ale aparatelor periferice si ale SNC.

•        nesincronizarea in functionarea segmentelor ferent-eferente

•        nedezvoltrea sistemelor cerebrale

•        insuicienta dezvoltarii psihice

–        unii autori (Seenan) afirma caracterul ereditar al dislaliilor grave in special pe linie paterna

–        desfasurarea activitatii intr-un mediu social putin stimulativ din punct de vedere al vorbirii.

La majoritatea dislalicilor apar fenomenele de transpunere  misiunilor, deformarilor si substituirilor din vorbirea orala si in scris.

Dislalia este deseori legata de dislaxie-disgrafie.

Transpunerea fenomenelor dislalice in citire – scriere se produce pe baza principiului asemanarii si contagiunii.

Astfel, prin asemanare are loc o serie de substituiri, omisiuni si inversiuni de litere si grafene.

Fenomenul de inversare se produce frecvent intre sunete si mai rar intre cuvinte.

Nu exista o regula obligatorie ca toate fenomenele caracteristice in dislalie sa apara in limbajul scris-citit. Dificultatile lexice si grafice pot fi accentuate de inceperea prea timpurie a invatarii citit-scrisului, si metodei de predare deficitare.

In cadrul dificultatilor de citire, Cricheley subliniaza frecventele unor greseli care pot fi intalnite adeseori la dislalici si care denota relatia directa intre dislalie si dislexie: incapacitatea pronuntarii cuvintelor nefamiliare, dificultati in realizarea diferentelor dintre cuvintele asemanatoare, pronuntarea incorecta a consoanelor –vocalelor, inversarea literelor, inlocuirea unor cuvinte prin altele.

Fenomenul de inlocuire unui cuvant prin altul poate prezenta interes deosebit pentru surprinderea mecanismului intern de elaborare a ideilor si a asociatiilor dintre ele.

Cu cat dislalia este mai accentuata cu atat se manifesta mai pregnant in scriere si citire.

Tulburarile de limbaj, incepand cu cele mai simple, determina la o anumita varsta, dezorganizarea echilibrului personalitatii si dezordini comportamentale.

Aceste efecte pornesc de la neparticiparea si neadaptarea la viata de colectiv, retineri in vorbire, inhibitie in desfasurarea activitatii, ajungand pana la dezorganizarea personalitatii

Cu cat handicapurile de limbaj sunt mai grave si actioneaza la o varsta cand persoana face eforturi considerabile pentru afirmarea sa in planul vietii sociale cu atat efectele negative sunt mai mari, iar tulburarile de personalitate mai accentuate.

 Existenta handicapurilor de limbaj ii impiedica sa se simta degajati, sa-si exprime gandurile, ideile pe masura posibilitatilor lor intelectuale.

Aceasta ii face sa fie nervosi, deprimati si sa treaca usor de la o stare efectiva la la alta.

Dislalia poate constitui un factor stresant atunci cand dislalicul nu gaseste intelegerea necesara fata de dificultatea sa in vorbire crescuta cand acesta nu intrevede perspectiva corectarii ei.

In asemenea situatii, dislalicul traieste emotii, soc, stari prelungite si dureroase, manifesta nesiguranta.

In cazurile mai grave sau prin existenta si a altor handicapuri, suferinta psihica se accentueaza prin instalarea nevrozei, a anxietatii si ca urmare, se manifesta prin izolarea de colectiv,prin fenomenele de dezadaptare.

Comportarea dislalicului nu se manifesta prin stabilitate, ci prin mari oscilatii de la o situatie la alta, sau in functie de perceperea unor stimuli care au o semnificatie redusa pentru alte persoane, dar pe care dislalicul ii amplifica si ii receptioneaza ca factori negativi.

De aici rezulta ca trasaturile de personalitate sunt foarte fragile si instabile.

In functie de particularitatile temperamentale, de varsta, de educatie si de dezvoltare mintala, tulburarile de vorbire pot provoca si o excitatie psihomotorie manifestata prin agitatii permanente, chiar in lipsa unor cauze corespunzatoare.la alti handicapati de limbaj pot aparea manifestari inhibitive ce conduc la un comportament rigid, uniform si fara activism adecvat momentelor respective.

In general, tulburarile de comportament sunt provocate de conflicte launtrice,de framantarile interne.

Cand conflictele se prelungesc si devin cronice,ele influenteaza nefavorabil formarea caracterului si nu-i stimuleaza dezvoltarea psihica. La handicapatii de vorbire apar contradictii in rezolvarea problemelor si in indicarea modalitatilor de actiune mintala si practica.

Metode si procedee folosite pentru corectarea dislaliei.

In corectarea dislaliei se pot distinge doua categorii mari de metode si procedee:

–        metode si procedee educative de ordin general

                  gimnastica si gimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei

                   educarea respiratiei si a echilibrului dintre expiratie si inspiratie

                   educarea auzului fonematic

                    educarea personalitatii, inlaturarea negativismului fata de vorbire (aici un rol important revine psihoterapiei)

–        metode si procedee specifice logopedice.

Rezultatele cele mai eficace si mai rapide in corectarea dislaliei se obtin prin formarea pronuntarii corecte a sunetului afectat si apoi introducerea sa in cuvant si propozitie.

Sunt folosite oglinzi si sonde, spatule  pentru fixarea pozitiei corecte a limbii, buzelor in pronuntia sunetelor respective.

Dislalia reprezinta o tulburare de limbaj care ridica probleme de receptare-emitere a mesajului verbal-oral.

Cunoasterea diferentelor individuale in functionarea mecanismelor psihice de receptare si prelucrare primara a informatiei poate oferi cadrului didactic sugestii pentru utilizarea adecvata a proprietatilor stimulilor si a disponibilitatilor de receptie ale elevilor in actul predarii si in comunicarea didactica.

 Bibliografie:

Neagoe, Maria (2003) – Disabilitate si sanatate, Editura Semne, Bucuresti

Negovan, Valeria, (2005) – Introducere in psihologie, Editura Universitara, Bucuresti

Verza, M., (1977) – Disabilitate si terapia ei, EDP, Bucuresti.

Maria-Cristina Bica

Absolventa a Facultati de Psihologie, Universitatea Bucuresti si a Facultatii de Comert, ASE Bucuresti

Masteranda a Universitatii Bucuresti , masterul de Psihodiagnoza, psihoterapie experientiala unificatoare si dezvoltare personala

tel: 0729004961