Psihanaliza clasica
Metoda psihanalizei consta in analiza discursului pacientului, neinfluentat si nedirijat de nimeni altcineva, scopul fiind ca el sa se exprime spontan. Doar asa pacientul va putea sa-si cunoasca singur cauza suferintelor. Un rezultat direct al psihanalizei este ceea ce se numeste psihologia abisala sau a profunzimilor. Ea este o psihoterapie simbolica si vizeaza sondarea inconstientului, in scopul depistarii refularilor, complexelor, amintirilor uitate, profunzimilor nesatisfacute.
Dupa Sigmund Freud, viata mintala a persoanei, dar si conduita si experientele acesteia sunt conduse dupa anumite principii fundamentale: principiul constantei, principiul placere/neplacere, principiul realitatii, compulsiunea la repetitie, principiul inertiei neuronale, principiul Nirvana.
Psihanaliza creeaza un model uman original, punand accentul pe sfera inconstientului pulsional. Pulsiunile inconstientului se pot exprima in maniera simbolica, cu ajutorul unui limbaj specific.
Imaginea omului in cadrul psihanalitic este dominata de o aparenta mitologica, data de incarcatura simbolica a inconstientului, in acest caz, omul fiind tratat intr-un mod cu totul diferit de sistemele umane de tip rationalist.
In sprijinul acestei tehnici, a asociatiei libere, se poate interveni si prin abordarea viselor traite de subiect si dezlegarea mesajului transmis prin acestea cu ajutorul elementelor si simbolurilor specifice tehnicii interpretarii viselor.
Psihotarapiile cognitiv-comportamentale
Beck este cel care a initiat psihoterapia cognitiva, cercetand indeosebi depresia si descoperind factori care au legatura cu un anumit tip de gandire a pacientului. Schimband gandurile pacientului el constata o ameliorare afectiva si comportamentala. Psihoterapia cognitiv-comportamentala se focuseaza pe modul de analiza si de sistematizare al pacientului, avand in prim plan asadar problemele lui prezente, fara a respinge trecutul, si el important prin influentarea dezvoltarii conceptuale a pacientului. Ea are la baza un nou sistem de invatare, creand deprinderi noi si anulandu-le treptat pe cele existente. Prin aceasta metoda, terapeutul il ajuta pe pacient sa-si rationalizeze modul de gandire si sa si-l adjusteze la realitate.
Terapia cognitiv-comportamentala este indicata in :
· tulburarile fobice;
· tulburarile obsesive;
· atacuri de panica si anxietate;
· depresii;
· tulburarile psihosomatice si somatoforme;
· afectiuni psihiatrice cronice;
· probleme de cuplu marital.
– Psihoterapia bazata pe sugestie
– Psihoterapia umanista
Psihoterapia umanista
Curentul psihologiei umaniste are urmatoarele obiective:
· integrarea diferitelor functii ale vietii psihice;
· importanta acordata grupelor, ca suport al intalnirii dintre persoane si al dezvoltarii experientelor comunitare;
· dezvoltarea si mobilizarea potentialului vital de realizare al omului in scopul afirmarii de sine.
Ca tehnici ale psihoterapiei umaniste putem enumera: analiza tranzactionala (tranzactia este orice schimb de comunicare verbala, gestuala sau fizica intre persoane), gestalt terapia (terapia lui aici si acum), bioenergia (o mare importanta este acordata structurilor musculare, in special fenomenelor de rigiditate musculara in raport cu „circulatia energiei emotionale” care este pusa in relatie cu manifestarile neurovegetative), terapia primala (nesatisfacerea nevoilor fundamentale ale copilului antreneaza o „durere fundamentala”/primala care ramane in campul constiintei).
Psihoterapia de grup
Toate tehnicile folosite in psihoterapia de grup folosesc notiunile teoriei sociometrice a lui J.L.Moreno. Moreno a studiat relatiile simpatetice dintre indivizi in cadrul contextului social – istoric dat ca realitate. Intr-o societate normala, aceste relatii sunt de trei tipuri: de atractie, de respingere sau de indiferenta, relatii care pot avea urmari psihologice pozitive sau negative, ele ajutand sau impiedicand dezvoltarea personalitatii. Pe baza acestor tipuri de relatii se stabilesc raporturile interpersonale dintre membrii unei societati.
Tot Moreno este cel care a introdus si termenul de „psihoterapie de grup”, observand influentele pe care le poate avea jocul dramatic asupra echilibrului emotional al indivizilor.
Grupul terapeutic se formeaza din 5 – 10 persoane, plus psihoterapeutul, asezate in cerc. Durata sedintelor este de o ora si jumatate, iar frecventa este de doua ori pe saptamana. Membrii grupului nu se cunosc in prealabil si nu au voie sa se intalneasca in afara grupului. Intalnirile de grup au semnificatia unor „treceri la act” si reflectare a conflictelor personale si a rezistentelor, in cadrul grupului.
Atunci cand se formeaza un nou grup, se urmareste ca toti membrii sa apartina aceleiasi grupe de varsta, sa aiba acelasi nivel intelectual si cultural si sa cuprinda persoane de ambele sexe.
– Psihoterapia integrativa
– Psihoterapia non-directiva
– Psihoterapia ortodoxa
– Psihoterapia experientiala