Alina este o fata de 24 de ani, studenta, care a trecut printr-una din acele incercari pe care uneori viata ni le rezerva astfel incat poate trece foarte mult timp pana sa intelegem ce anume s-a intamplat Intrebarea de ansamblu care ni se repeta la nesfarsit in minte ramanand: De ce tocmai mie?!
Pana acum aproape un an de zile avea o viata cat se poate de obisnuita, facultatea ii ocupa o parte a timpului, iesirile cu amicii, familia si cel mai frumos lucru din viata ei, un baiat, Radu, impreuna cu care planuia sa se casatoreasca.Totul mergea bine, relatia lor era minunata, aveau planuri de viitor ba chiar isi gasisera un teren pe care voiau sa il cumpere in cativa ani si pe care aveau sa isi construiasca o casa pe care sa o inveseleasca cu multi copii.
Doar ca intr-o zi lucrurile au capatat o cu totul alta intorsatura. In acea dimineata, imi povesteste Alina, s-au privit si Radu a imbratisat-o puternic si cald ca si cum si-ar fi luat “la revedere”. La doar doua ore Alina a aflat ca Radu a murit intr-un accident de masina pe autostrada.
Lunile au trecut, dar Alina era inca atasata de amintirea lui Radu. Fotoliul din camera ei purta in el imaginea lui. Parca o privea. Cei din jurul ei nu au putut intelege acest lucru, fapt pentru care uneori, incercand sa o ajute sa treaca peste acest eveniment, ii spuneau sa il lase in pace deoarece el este mort. Incetul cu incetul si-a indepartat multi prieteni considerand ca acestia doreau sa ii faca rau.Mai mult s-a instalat o asa-numita stare de criogenie emotionala: si-a inghetat emotiile dovada ca nu a putut plange la inmormantarea lui, iar de cate ori situatia devenea puternic incarcata emotional, Alina ramanea impasibila ca si cum nimic nu o atingea.
Toate acestea le-am aflat de la Alina cand a venit la mine in consiliere, opt luni dupa accident.Ceea ce vedeam din afara era o fata foarte interesata de psihologie si de dezvoltarea personala.Declarativ motivul ei nu era sa vorbeasca despre accident sau despre ce s-a intamplat in viata ei dupa acesta.In primele intalniri discutiile noastre s-au axat pe relatia ei cu cei din jur. Mi-a fost imposibil insa sa nu remarc raceala ei emotionala. O astfel de reactie vine de regula ca un raspuns la o situatie de viata dureroasa. Este un mecanism de aparare care functioneaza inconstient si care vizeaza protejarea individului. Cand Eu-l nu este indeajuns de puternic sa faca fata acelei experiente gaseste o cale ocolitoare, asemeni unui curs de apa care la un moment dat devine un pericol de inundatie, iar reactia satenilor din vale este de a ii devia cursul pentru a isi proteja bunurile.
Prin urmare am cautat sa explorez relatia Alinei cu propriile ei sentimente. Am cautat sa vad unde este angoasa. Am observat in timp ca multe persoane vin la consilier, psihoterapeut, etc. declarand cu totul alte motive decat cele reale. De fapt cred ca un astfel de om isi da seama de suferinta lui, dar nu stie inca sa o puna in cuvinte, este o experienta poate prea cruda pentru el.Prin urmare alege sa mearga la o persoana despre care stie ca il poate ajuta sa integreze acea experienta dar de aici se blocheaza si cauta cai de evitare.
La fel s-a intamplat si cu Alina. In timpul unei sedinte mi-a declarat ca ii vine foarte greu sa planga si asta nu se intampla niciodata in public. Acesta cred ca a fost debutul adevaratei interventii terapeutice.
In sedinta urmatoare Alina mi-a povestit despre moartea prietenului ei, si despre viata ei in toate acele opt luni de zile.Avea impresia ca multi dintre cei pe are ii considera prieteni ii facusera rau voit iar acum nu voia decat sa le arate ca in ciuda loviturilor lor ea este inca in picioare si ca a reusit nu numai sa supravietuiasca dar sa isi duca viata mai departe cu toate proiectele pe care le avea.Notiunea de rezilienta descria tipul de personalitate al Alinei foarte bine.
In acea sedinta a plans de fata cu mine si mi-a povestit care erau cu adevarat durerile ei.
De multe ori, evitam sfarsitul si deseori preferam mentinerea unei realitati pe care o cunoastem, chiar daca nu ne satisface. Si manifestam rezistenta fata de schimbare pentru ca ne este greu sa ne desprindem de ceea ce stiam.
In psihologia freudiana, acest proces se numeste “travaliu de doliu”. Imi place foarte mult aceasta sintagma pentru ca imbina un concept legat de nastere (travaliu) si unul de sfarsit (doliu). Astfel, doliul nu se refera neaparat la deces, ci la desprindere, la separare de o persoana, loc sau chiar o convingere.
Ca orice travaliu, si acest proces este dureros. Ne poarta printr-un carusel de sentimente: putem simti furie, tristete si melancolie fata de ce am pierdut sau teama fata de un viitor imprevizibil.
Am insotit-o pe Alina prin acest proces dureros in care a reusit sa isi recunoasca emotiile la un anumit moment de furie iar in altele de dezamagire. Era furioasa pe Radu ca a plecat dintr-o data din viata ei si totodata dezamagita de acest lucru.
Si cu toate ca un travaliu de doliu este dureros si un proces de durata care necesita implicarea activa a persoanei intr-o serie de pasi, de-a lungul sedintelor noastre a dus la o mai buna intelegere a sentimentelor implicate in toata aceasta perioada. Incetul cu incetul Alina a acceptat pierderea si propriile sentimente. Odata cu acceptarea vine si iertarea iar acesta este un lucru de care ea avea nevoie. Trebuia sa se poata ierta pentru faptul ca ea este in continuare aici pe cand Radu nu mai este.
Personal nu cred in retete insa cred cu putere in oameni. Cred ca oricate incercari le rezerva viata, dorinta lor de a fi intregi si de a creste ii face mai puternici cu fiecare clipa si la un moment dat vor reusi sa razbata prin betonul greutatilor asemeni unui fir de iarba pe care oricat de plapand l-am vedea el rasare din betonul de sub picioarele noastre. Alina este unul din cazurile care imi intaresc aceasta convingere.
Psiholog Jinga Ionut-Stefan
Date de contact: Telefon: 0743058216
E-mail: Jingaionut@yahoo.com