Toate tehnicile folosite in psihoterapia de grup folosesc notiunile teoriei sociometrice a lui J.L.Moreno. Moreno a studiat relatiile simpatetice dintre indivizi in cadrul contextului social – istoric dat ca realitate. Intr-o societate normala, aceste relatii sunt de trei tipuri: de atractie, de respingere sau de indiferenta, relatii care pot avea urmari psihologice pozitive sau negative, ele ajutind sau impiedicind dezvoltarea personalitatii. Pe baza acestor tipuri de relatii se stabilesc raporturile interpersonale dintre membrii unei societati.
Tot Moreno este cel care a introdus si termenul de „psihoterapie de grup”, observind influentele pe care le poate avea jocul dramatic asupra echilibrului emotional al indivizilor.

Grupul terapeutic se formeaza din 5 – 10 persoane, plus psihoterapeutul, asezate in cerc. Durata sedintelor este de o ora si jumatate, iar frecventa este de doua ori pe saptamina. Membrii grupului nu se cunosc in prealabil si nu au voie sa se intilneasca in afara grupului. Intilnirile de grup au semnificatia unor „treceri la act” si reflectare a conflictelor personale si a rezistentelor, in cadrul grupului.
Atunci cind se formeaza un nou grup, se urmareste ca toti membrii sa apartina aceleiasi grupe de virsta, sa aiba acelasi nivel intelectual si cultural si sa cuprinda persoane de ambele sexe.