Metoda psihanalizei consta in analiza discursului pacientului, neinfluentat si nedirijat de nimeni altcineva, scopul fiind ca el sa se exprime spontan. Doar asa pacientul va putea sa-si cunoasca singur cauza suferintelor. Un rezultat direct al psihanalizei  este ceea ce se numeste psihologia abisala sau a profunzimilor. Ea este o psihoterapie simbolica si vizeaza sondarea inconstientului, in scopul depistarii refularilor, complexelor, amintirilor uitate, profunzimilor nesatisfacute.

Dupa Sigmund Freud, viata mintala a persoanei, dar si conduita si experientele acesteia sunt conduse dupa anumite principii fundamentale: principiul constantei, principiul placere/neplacere, principiul realitatii, compulsiunea la repetitie, principiul inertiei neuronale, principiul Nirvana.

Psihanaliza  creeaza un model uman original, punind accentul pe sfera inconstientului pulsional. Pulsiunile inconstientului se pot exprima in maniera simbolica, cu ajutorul unui limbaj specific.

Imaginea omului in cadrul psihanalitic este dominata de o aparenta mitologica, data de incarcatura simbolica a inconstientului, in acest caz, omul fiind tratat intr-un mod cu totul diferit de sistemele umane de tip rationalist.
In sprijinul acestei tehnici, a asociatiei libere, se poate interveni si prin abordarea viselor traite de subiect  si dezlegarea mesajului transmis prin acestea cu ajutorul elementelor si simbolurilor specifice tehnicii interpretarii viselor.